Pe 22 august 2025, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și-a exprimat public îngrijorarea față de propunerile din proiectul de lege privind restructurarea instituției. În esență, inițiativa guvernamentală urmărește reducerea resurselor umane și a costurilor salariale, în logica mai largă a scăderii deficitului bugetar. Problema majoră este că, deși ASF este inclusă în categoria autorităților administrative autonome, nu se finanțează de la bugetul de stat – dimpotrivă, în 2024 a contribuit cu 53,5 milioane lei la buget și estimează 85 milioane lei pentru 2025, adică 33% din veniturile curente.
Această discrepanță deschide un subiect esențial: în ce măsură logica reducerii cheltuielilor publice se poate aplica unei instituții care este autofinanțată și care contribuie net la buget?
Rolul critic al ASF în ecologia financiară
ASF supraveghează trei sectoare strategice: asigurări, piață de capital și pensii private. Împreună, acestea însumează peste 10 milioane de participanți, fiind direct responsabile pentru protecția economiilor populației și pentru menținerea încrederii în piață. În plus, România operează într-un context european extrem de sofisticat, unde supravegherea financiară presupune aliniere la standarde și reglementări transnaționale.
ASF are atribuții de reglementare, autorizare, supraveghere și control, funcții ce nu pot fi reduse la o simplă chestiune de costuri administrative. În lipsa unei capacități de supraveghere puternice și independente, riscul de derapaje sistemice devine real.
Presiuni europene: între MiCA, DORA și AI Act
În ultimii ani, cadrul normativ european s-a extins exponențial:
- MiCA (Markets in Crypto-Assets) – reglementează pentru prima dată criptomonedele la nivel UE.
- DORA (Digital Operational Resilience Act) – impune standarde stricte privind reziliența operațională digitală.
- AI Act – reglementează utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, inclusiv în sectorul financiar.
Toate aceste reglementări presupun resurse suplimentare de expertiză și personal specializat. Reducerea numărului de angajați ASF, în special în rândul specialiștilor, contravine logicii de aliniere la cerințele europene și riscă să fragilizeze capacitatea României de a implementa la timp aceste reglementări.
Riscuri pentru piața non-bancară
Dacă reforma ar fi aplicată strict pe criteriul „cantitativ”, trei riscuri majore pot fi identificate:
- Pierderea de expertiză acumulată – reducerea salariilor și a posturilor ar putea determina plecarea specialiștilor, exact cei care au experiență în domenii extrem de tehnice și sensibile.
- Încetinirea procesului de digitalizare – ASF derulează deja un proiect de transformare digitală finanțat din fonduri europene. O restructurare abruptă ar putea compromite acest proces.
- Periclitarea independenței instituționale – instituțiile europene din cadrul Sistemului European de Supraveghere Financiară au transmis deja un mesaj clar: păstrarea independenței ASF și a resurselor adaptate este esențială.
ASF: între eficiență și stabilitate
Merită amintit că ASF și-a redus deja costurile și numărul de angajați: în 2024, personalul a scăzut la 493 de posturi (față de 535 în 2023), iar veniturile individuale ale angajaților au fost reduse cu 20%. Aceasta demonstrează că instituția a început deja un proces de ajustare și eficientizare.
Astfel, întrebarea reală nu este dacă ASF trebuie reformată, ci cum poate fi făcută reforma fără a submina capacitatea de supraveghere.
Perspective pentru piața financiară și investitori
Pentru piața de capital, pentru sistemul de pensii private și pentru asigurări, predictibilitatea și încrederea în supraveghetor sunt fundamentale. Orice percepție de slăbire a autorității de reglementare poate induce volatilitate și reticență din partea investitorilor. În același timp, pentru consumatorii finali, riscul este direct legat de protecția investițiilor și a economiilor.
ASF a transmis deja amendamente și propuneri de ajustare a proiectului de lege, cu obiectivul de a continua procesul de optimizare instituțională început, dar într-un cadru realist, care să țină cont de complexitatea actuală a piețelor și de obligațiile europene.
Echilibrul dintre reformă și reziliență
Cazul ASF ilustrează tensiunea structurală dintre obiectivele de consolidare bugetară ale statului și nevoia de stabilitate instituțională într-un sector strategic. Pentru România, miza este dublă: pe de o parte, menținerea credibilității în fața instituțiilor europene și a investitorilor internaționali, pe de altă parte, protejarea milioanelor de cetățeni care depind direct de funcționarea piețelor financiare non-bancare.
Într-o perioadă în care Europa regândește fundamentele supravegherii financiare prin digitalizare, AI și reglementări pentru active emergente, România nu își poate permite o instituție slăbită. Reforma trebuie să fie inteligentă, graduală și orientată către consolidarea capacității, nu către simpla reducere de costuri.
Perspectiva Business Catalog
Din punctul de vedere al Business Catalog, situația ASF relevă un paradox al politicilor publice în România: presiunea imediată de a corecta deficitul bugetar intră în conflict cu necesitatea strategică de a consolida infrastructura instituțională financiară. În condițiile în care Uniunea Europeană avansează rapid în direcția digitalizării și a reglementării noilor active (crypto, AI, sustenabilitate), o instituție națională de supraveghere cu resurse diminuate riscă să devină reactivă, nu proactivă. Pentru mediul de afaceri, aceasta înseamnă incertitudine reglementară și potențiale întârzieri în autorizarea sau supravegherea produselor financiare inovatoare. În esență, o slăbire a ASF ar putea eroda încrederea piețelor și ar majora costurile de capital pentru companiile românești, exact într-un moment în care România are nevoie de atragerea de investiții și de consolidarea statutului său în economia europeană.
