Trăim într-o perioadă în care piața, ca un organism viu, respiră altfel în fiecare zi. Se schimbă din interior, se reconfigurează, elimină ce e rigid și face loc pentru ce e viu, flexibil și autentic.
Asta e, de fapt, esența mișcării ANTI Coaching – nu o negație, ci o rebeliune lucidă împotriva unei industrii care a început să se învârtă în jurul propriei umbre. O industrie care a produs o armată de „specialiști” care vorbesc mult și simt puțin, care țin discursuri despre curaj dar nu au făcut niciodată o alegere dificilă într-un context real de business. ANTI Coaching-ul e o revenire la claritate, la discernământ, la conversații cu miez, nu cu promisiuni sterile.
Vorbeam cu un potențial client care trebuia să îmi dea un răspuns ferm despre o ofertă. Om serios, cu o afacere bună, dar prins între frică și incertitudine. Trebuia să îmi dea un răspuns ferm legat de colaborarea noastră – un proiect în care nu fac doar consultanță clasică, ci un hibrid de strategie, implementare, execuție și structură operațională.
Mi-a spus:
„Adi, am vorbit cu alți antreprenori din domeniu. Spun că piața merge greu. Că e prea multă competiție, că economia e instabilă, că mulți dau faliment…”
Iar eu i-am răspuns:
„Tocmai de aici trebuie să plecăm. Asta e oportunitatea. Avem loc — fără să muncim prea mult să ni-l facem… și e gratis.”
Când piața se contractă, apar spații goale. Acolo unde afacerile mari se sting, cele mici pot înflori. Acolo unde un gigant se împiedică de propria aroganță, un antreprenor lucid poate construi cu simplitate, strategie și curaj.
Când giganții adorm, micii constructori visează treji
Piața nu se prăbușește. Ea doar se reașază.
Mari companii precum Kodak sau Nokia au pierdut direcția tocmai pentru că au ignorat semnele schimbării (au avut instinct, dar n-au avut luciditate).
În același timp, afaceri mici precum Canva sau Notion au crescut pe terenul lăsat liber de alții, în momente în care părea imposibil să mai apară ceva nou. (La nivel local, vezi transformările din retailul de mobilier sau HoReCa, unde jucători mari au dispărut, iar mici branduri flexibile s-au poziționat pe nișe de experiență și autenticitate.)
Pentru afacerile mici, asta e vestea bună: nu trebuie să „intri cu forța” în piață — doar să fii prezent, coerent și pregătit să acționezi atunci când ceilalți se opresc.
Pentru companiile mari, e un semnal de alarmă: succesul nu e o pernă, ci o sabie cu două tăișuri. Mulți lideri ajung să confunde norocul cu meritul, iar instinctul cu strategia.
Frica de a decide – și cum se traduce în blocaj
Frica de a lua decizii nu este un defect de caracter. Este un reflex biologic, o reacție a creierului la incertitudine și risc perceput.
Când presiunea crește, sistemul nervos activează un răspuns de protecție care reduce capacitatea de analiză logică.
Cortexul prefrontal — responsabil de planificare, raționament și luarea deciziilor strategice — este practic „suspendat” de amigdala cerebrală, centrul emoțional al fricii, care caută siguranță, nu soluții (LeDoux, The Emotional Brain, 1996; Phelps & LeDoux, Neuron, 2005).
Această reacție e adaptativă în natură, dar devine disfuncțională în business.
Pentru că în business, siguranța e o iluzie — și încercarea de a o obține duce adesea la stagnare.
Studiile Harvard Business School arată că liderii care amână deciziile din teama de greșeală ajung, în 78% din cazuri, să piardă oportunități cu impact direct asupra creșterii (Harvard Business Review, “Fear of Failure: The Real Reason We Don’t Take Risks”, 2018).
Fiecare decizie neclară are un cost ascuns: timp pierdut, oportunități ratate, moral scăzut în echipă (Gino & Staats, Harvard Business School Working Paper, 2015).
Am văzut lideri care au pierdut oameni valoroși doar pentru că au amânat un simplu „da” sau „nu”. Și am văzut alții care, printr-o decizie curajoasă — chiar imperfectă — au mutat munții, pentru că au ales claritatea în locul controlului absolut.
Frica de decizie este ca o frână ușor apăsată într-o mașină care vrea să accelereze. Uneori, nu e nevoie de mai multă informație, ci doar de cineva care să te ajute să ridici piciorul de pe pedală.
Cum transform emoția în strategie
Aici intervine procesul pe care l-am creat și rafinat în ultimii ani: Transducția emoțională și Traducerea arhetipală. Sunt două mecanisme complementare prin care convertesc emoțiile, impulsurile și patternurile mentale în acțiuni concrete și direcții strategice, ancorate în realitatea operațională a clientului.
Transducția emoțională înseamnă a prelua energia emoțională brută — teamă, ezitare, presiune — și a o converti în claritate decizională.
Conceptul este inspirat din neuroștiință, unde „transducția” descrie procesul prin care un stimul fizic sau emoțional este transformat în semnal electric inteligibil pentru sistemul nervos (Kandel et al., Principles of Neural Science, 2013). Aplicat în context decizional, acest mecanism devine o metodă de decodare emoțională care transformă reacția instinctivă într-un răspuns strategic. Astfel, o emoție percepută ca obstacol devine un semnal util pentru prioritizare și acțiune (Damasio, Descartes’ Error: Emotion, Reason, and the Human Brain, 1994).
Traducerea arhetipală, pe de altă parte, este procesul prin care identific modelele inconștiente care se repetă — arhetipuri precum Liderul, Salvatorul, Sabotorul, Negociatorul sau Vizionarul — și le „traduc” în strategii de acțiune coerente și comportamente observabile.
Acest principiu derivă din psihologia jungiană, care consideră că arhetipurile nu sunt simple metafore, ci tipare de comportament ce influențează deciziile și percepțiile noastre (Jung, The Archetypes and the Collective Unconscious, 1959).
Prin analiza narativă aplicată comportamentului decizional (Campbell, The Hero with a Thousand Faces, 1949; Pearson, Awakening the Heroes Within, 1991), aceste tipare pot fi reconfigurate și reorientate spre rezultate tangibile.
Cum aplic metoda în lucrul cu clienții
În practică, metoda Adi Guțu-Gearîp funcționează ca un proces în patru etape, care conectează gândirea strategică la structurile emoționale și arhetipale ale liderului:
- Identificarea semnalului emoțional— începem prin a observa emoția dominantă asociată unei decizii: frică, vinovăție, ambivalență sau supra-control. Emoția devine punctul de intrare, nu un obstacol.
→ Exemplu: un antreprenor care amână o lansare nu o face din lipsă de strategie, ci dintr-un conflict intern între dorința de control (arhetipul Războinicului) și frica de eșec (arhetipul Copilului). - Transducția emoțională— prin dialog structurat, întrebări direcționale și modelare decizională, transformăm emoția brută într-un set de parametri strategici: ce semnal transmite, ce resurse ascunde, ce risc real indică.
→ Exemplu: convertim anxietatea în nevoia concretă de predictibilitate și o transpunem în metrici de evaluare a riscului. - Traducerea arhetipală— analizăm povestea personală și patternurile recurente care guvernează comportamentul decizional. Le traducem într-o hartă arhetipală care explică dinamica dintre forțele interioare (Lider, Vizionar, Sabotor etc.) și contextul extern al afacerii.
→ Exemplu: când arhetipul Vizionar domină, liderul are viziune, dar pierde contactul cu execuția; când Sabotorul preia controlul, totul se blochează în detalii. - Integrarea strategică— în această fază, transformăm insight-ul în acțiune: redesenăm structura decizională, clarificăm pașii operaționali și stabilim responsabilități clare în echipă.
→ Exemplu: dacă liderul amână decizii pentru că vrea certitudine absolută, redefinim cadrul decizional pe principii de iterație rapidă și învățare continuă (Harvard Business Review, “Strategy in Uncertain Times”, 2021).
Prin acest proces, emoția devine hartă, arhetipul devine instrument, iar strategia devine extensia naturală a clarității interioare.
În loc să fugim de emoție, o folosim ca sursă de informație.
În loc să blocăm decizia, o transformăm într-un act conștient și calibrat.
În practică, asta înseamnă că nu lucrăm doar cu cifre și tabele, ci și cu narațiunea interioară a liderului. Îl ajut să își înțeleagă blocajele, dar mai ales să le redea o formă logică, operațională.
De ce să lucrezi cu cineva ca mine
Un om de strategie nu e un profesor. E un traducător. Traduc între emoție și acțiune, între confuzie și structură, între viziune și implementare. Sunt alături de antreprenor în întreg procesul – de la idee, la execuție, la reglaj fin. Într-un mediu în care deciziile rapide fac diferența între stagnare și creștere, cineva care poate transforma percepția în strategie devine esențial.
ANTI Coaching — întoarcerea la autenticitate
ANTI Coaching-ul nu respinge coaching-ul autentic, ci îl curăță. Îl readuce la esență: discernământ, profunzime și responsabilitate.
E o mișcare care cere mai puține promisiuni și mai multe conversații reale, mai puține „proiecții de succes” și mai multă muncă internă.
Pentru că adevăratul progres nu se face prin citate inspiraționale, ci prin decizii curajoase, uneori inconfortabile, dar necesare.
Iar pentru cei care știu să privească dincolo de frică, piața de azi nu e o amenințare — e o fereastră deschisă.
Și da, avem loc. Doar trebuie să ne hotărâm să-l ocupăm.
Adi Guțu-Gearîp
Antrenor de Metacogniție Decizională Integrată & Consilier de Afaceri
Citește și:
Empatia cognitivă direcțională – inteligența invizibilă a liderilor
Ce nu vezi, dar decide totul în business: Leadershipul care pornește din interior
