Adoptarea noilor reguli privind acordurile de preț în avans și procedurile amiabile de evitare a dublei impuneri este, fără îndoială, un semn de maturizare a administrației fiscale din România. Alinierea la standardele OECD și UE ne poziționează mai bine pe hartă, cel puțin din perspectiva conformării internaționale. Totuși, pentru investitori, acest pas nu este o revelație – ci o necesitate tardivă.
APA-ul, un instrument pentru situații speciale, nu o soluție de masă
În teorie, extinderea aplicabilității APA, inclusiv pentru tranzacții din trecut (retroactiv, până la cinci ani), oferă un cadru mai larg de predictibilitate fiscală. În practică, însă, experiența cu soluțiile fiscale anticipate ne arată un drum lung și anevoios: solicitări puține, rezolvări întârziate, blocaje administrative. Business-ul românesc nu are răbdare pentru promisiuni, ci nevoie de răspunsuri rapide și clare.
Companiile mari, care își documentează tranzacțiile cu meticulozitate și colaborează cu consultanți fiscali de top, nu au așteptat acest cadru pentru a respecta principiul prețului de piață. Ele aplică deja reguli stricte de conformitate și sunt familiarizate cu rigorile documentației de transfer pricing. În aceste cazuri, APA-ul devine mai degrabă un scut de siguranță în momente-cheie: schimbarea managementului, pregătirea unui exit, fuziuni și achiziții, restructurări sau închideri de operațiuni.
Investitorii privesc dincolo de cadrul tehnic
Adevărul dur este că decizia unui investitor de a intra pe piața românească nu se va baza pe existența procedurilor amiabile sau a APA-urilor. Din experiența mea, investitorii se uită la cu totul alți indicatori: stabilitatea fiscală, sarcina administrativă, disponibilitatea forței de muncă, infrastructura logistică și nivelul de predictibilitate a deciziilor guvernamentale.
Ce îi îngrijorează cu adevărat?
- 
Taxarea cifrei de afaceri, un semnal antibusiness care penalizează eficiența în loc să încurajeze inovația. 
- 
Solicitarea de raportări suplimentare despre tranzacțiile intra-grup, care transformă contribuabilii corecți în suspecți permanenți, obligați să justifice proactiv ceea ce nu este incriminat. 
În loc să câștigăm încrederea mediului de afaceri, riscăm să amplificăm percepția unei administrații fiscale ostile, care aplică presiune birocratică inutilă în loc să construiască parteneriate reale cu contribuabilii.
Un mecanism bun, dar insuficient dacă nu este aplicat echitabil
Acordurile de preț în avans sunt un pas necesar, dar nu suficient. Nu vor aduce valuri de investiții și nici nu vor convinge companiile internaționale că România a devenit brusc un rai fiscal. Ar putea deveni utile dacă vor fi aplicate transparent, rapid și echitabil – nu doar pentru marii jucători, ci și pentru IMM-uri și companiile românești care operează în structuri de grup.
Este esențial ca acest mecanism să fie mai bine cunoscut și aplicat inclusiv în tranzacțiile locale între entități afiliate sau între persoane fizice și juridice. În paralel, trebuie să ne uităm onest la prețurile practicate în achizițiile publice și în companiile de stat. Adevărata reformă fiscală înseamnă să aplicăm principiile de piață în mod coerent și universal, nu doar atunci când ne cere OCDE sau Comisia Europeană.
Concluzie: România are nevoie de mai mult decât proceduri, are nevoie de încredere
Suntem pe drumul cel bun, dar ne mișcăm lent și, uneori, în direcții contradictorii. Acordurile de preț în avans sunt utile, dar nu vor deveni un criteriu de investiție în sine. Ceea ce contează cu adevărat este coerența politicilor fiscale, transparența și respectul pentru contribuabil. Abia atunci putem vorbi despre o relație matură cu investitorii – români sau străini.
Ioana Arsenie
Strateg financiar, Trusted Advisory Strategy & Finance
Sursa: Aleph Business, 25.07.2025 – Opinie – Acordurile de preț în avans și relația cu investitorii
Citește și:
Reforma economică între echitate fiscală și risc de austeritate: ce urmează pentru România?
Sfârșitul optimizării fiscale prin artificii: un nou model de business prinde contur
 
                 
 
                             
                             
                             
                             
                             
                     
                     
                             
                             
                             
                             
                