Introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), de 1%, a fost justificată inițial ca o măsură de echilibrare bugetară. Totuși, reacțiile mediului de afaceri au fost categorice: organizații precum FIC, AmCham sau RBL avertizează că acest mecanism fiscal penalizează companiile cu marje reduse de profit și descurajează investițiile. Spre deosebire de impozitul pe profit, care se aplică doar rezultatelor pozitive, IMCA funcționează ca o taxă pe activitate, indiferent de contextul economic.
În consecință, companii care reinvestesc profitul sau care trec prin perioade de tranziție ajung să fie impozitate suplimentar, ceea ce erodează competitivitatea și afectează încrederea investitorilor străini.
Ineficiență în colectare
Rezultatele colectării confirmă limitele acestei măsuri: din cele aproximativ 6 miliarde de lei estimate pentru buget, statul a reușit să colecteze doar 1,2 miliarde. Diferența majoră arată că IMCA nu și-a atins obiectivele fiscale și, în schimb, a generat tensiuni suplimentare cu mediul privat. Practic, costurile de conformare și impactul asupra planurilor de investiții depășesc beneficiile reale la buget.
Context macroeconomic
Introducerea IMCA are loc într-un moment dificil: România se confruntă cu o încetinire economică, o inflație ridicată și presiuni bugetare accentuate. În acest cadru, menținerea taxei devine un dublu risc – frânează investițiile și nu aduce venituri proporționale. În paralel, vizita misiunii FMI la București sugerează o reevaluare a politicilor fiscale pentru a reconcilia nevoia de consolidare bugetară cu stimularea mediului de afaceri.
Comparații regionale și internaționale
România nu este singura țară care a experimentat un impozit minim pe cifra de afaceri, dar lecțiile din regiune sunt clare:
- Ungaria aplică un impozit pe cifra de afaceri doar în sectoare specifice (bănci, telecom, retail alimentar), dar acesta a fost criticat ca fiind o măsură conjuncturală și descurajantă pentru investiții externe.
- Polonia a introdus o taxă pe cifra de afaceri pentru retailul mare, dar a trebuit să o ajusteze după presiunile Comisiei Europene, care a considerat că distorsionează piața.
- Franța a renunțat treptat la astfel de impozite, mizând pe stimulente pentru reinvestirea profitului și pe digitalizarea ANAF-ului pentru creșterea colectării.
Aceste exemple arată că impozitarea cifrei de afaceri este mai degrabă o soluție de criză, greu de susținut pe termen lung și incompatibilă cu obiectivele de competitivitate.
Punctul de vedere Business Catalog
Din perspectiva Business Catalog, discuția despre IMCA trebuie purtată dincolo de aritmetica bugetară. România are nevoie de un cadru fiscal care să stimuleze capitalizarea, inovarea și reinvestirea profiturilor. Într-o economie în care competitivitatea este deja pusă la încercare de costurile energetice și de presiunea fiscală, menținerea unei taxe care taxează cifra de afaceri și nu performanța reală este contraproductivă.
Eliminarea IMCA ar trebui văzută nu ca o pierdere de venituri imediate la buget, ci ca o investiție în stabilitatea pe termen lung a economiei. Predictibilitatea fiscală, alături de politici coerente pentru atragerea capitalului străin, ar putea aduce încasări mult mai consistente prin creșterea bazei de impozitare.
Pentru mediul antreprenorial, mesajul este clar: taxele care pedepsesc activitatea economică, indiferent de profit, descurajează investițiile. Pentru stat, provocarea este să construiască un cadru de parteneriat cu mediul privat, nu de confruntare.
Citește și:
Pachetul 2 de măsuri fiscale: un test critic pentru industria IT din România
